lacună…

5 aprilie 2012 at 14:35 (Stropi de infinit)

e goală camera
acum doar umbre
se joacă absurdul teatru pe pereţi
şi ceasul ticăie
de parcă spectatorii aplaudă
sunt totuşi prea înceţi

e plin de jeg
nu neg
asta mi-e viaţa
mă simt parcă înconjurat de lilieci
te plâng pereţii plânge geamul plânge lustra
când te îmbraci
ne sărutăm
şi pleci

parfumul tău încă persistă
parcă te-aud spunându-mi
te doresc
ecoul clipei de amor inundă totul
înot
şi mi-amintesc cât te iubesc

sunt singur
gol
mă încălzesc la lumânare
cum ne-am tot încălzit în alte seri
şi totu-i gol
şi totul doare
căldura ta cerşită-n încăperi

e goală camera
acum doar umbre
se pierd haotic duse de fiori
şi ceasul ticăie
de parcă spectatorii
aşteaptă o nouă scenă de amor