Dramă în Moldova…
Ştefane, scoală-ţi trupul din mormânt,
Moldova ta e chip să putrezească,
Se-neacă-n ploi de lacrimi, stropi de vânt,
Şi nu vrea nimeni jertfa-i să plătească.
Trecut-am pe la tine călători,
Simplii ţărani din Ţara Românească,
Şi am lăsat Ceahlăul plin de flori,
Dorul de munte, veşnic să-nflorească.
Am întâlnit în drumul nostru greu,
Cetăţi, ce jertfa voastră să cinstească,
Acuma sunt păzite de un leu,
Şi cine vrea să plângă, să plătească.
Cetăţile îţi sunt acum ruine,
Şi nimenea nu vrea să le-ngrijească,
Şi pietrele prăvale peste tine,
Te-mbracă adânc în haina pământească.
Istoria ce-aţi scris-o voi cu sânge,
Nu mai e nimeni dornic s-o citească,
Şi răul în care Molda se stinge,
Nici timpul nu mai vrea să-l limpezească.
Coroana regelui s-a transformat în coarne,
Şi numele tău nu vrea să-l cinstească,
Ţăranii tăi, acum, sunt muritori de foame,
Şi regele refuza spre noi să privească.
Ştefane, scoală-ţi trupul din mormânt,
Moldova ta e chip să putrezească,
Se-neacă-n ploi de lacrimi, stropi de vânt,
Şi nu vrea nimeni jertfa-i să plătească.
Semne de întrebare…
Iubito, au năvălit nelămuriri,
Când dorm se-aştern pe mine pături,
De ce ador picaj în adormiri
Cu trupul tău angel alături?
De ce ador să-mi fie dor de noi,
Deşi distanţa mă omoară?
De ce ador să ne privească goi,
Foc viu, dansând în lumânare?
De ce parfumul tău cel femeiesc,
E cel mai scump parfum din lume?
De ce-al tău trup şi chipul îngeresc,
N-au sinonime, nu au nume?
Când primăvara prin grădini păşeşti,
De ce florile ţi se-nchină?
Şi când ne-ngheaţă iernile groteşti,
De ce te-mbracă raze de lumină?
De ce în faţa ta se pleacă sori,
Când aştrii toţi spuneau că sunt atei,
Spune-mi ce cauţi între muritori,
Când locul tău e sus în cer la zei?
Sunt întrebări iubito ce m-apasă,
Dar uneia răspunsul nu găsesc.
Mi te iubesc pentru că eşti frumoasă
Sau eşti frumoasă fiindcă că te iubesc?
Orice iubire are stropi de infinit 