La luptă…
Bătrâne cât război se-aşterne-n lume.
Ia flinta din cuier şi intră-n cete,
Te du să lupţi, erou fără de nume.
Sunt prea bătrân. E rândul tău băiete.
Te du de luptă, lumea se distruge,
Când prunci se nasc în pântece de fiare,
Strămoşul tău venin de şarpe suge.
Nu pot să lupt, dar tot ce-mi spui mă doare.
Copile, cât război e peste lume,
Ia cartea-n mâini, cuvântul să răsune,
Te du să lupţi, erou fără de nume.
Sunt tinerel. Tu eşti călit bătrâne.
Te du de luptă, lumea se distruge,
Copii se manc’ asemeni unor fiare,
Din zâmbete, venin de şarpe curge.
Nu pot să lupt. Mă-nvinetesc şi doare.
în lumea voastră…
într-o lume de negru eu vreau să fiu alb
într-o lume cu soare eu vreau să fiu ploi
într-o lume perfectă eu vreau să fiu fald
într-o lume senină să fiu ceaţă voi
într-o lume iertată eu vreau să fiu ceartă
într-o lume edenă să fiu prădător
într-o lume cu spini să fiu cel ce-i poartă
într-o lume eternă să fiu trecător
într-o lume-necată vreau să fiu deşert
într-o lume de sterpi eu vreau să fiu floare
într-o lume certată eu vreau să vă iert
într-o lume cu ploaie eu vreau să fiu soare
într-o lume cu ziuă eu vreau să fiu noaptea
într-o lume cu creste vreau să fiu abis
într-o lume cu zgomot eu vreau să fiu şoapta
într-o lume deşartă eu vreau să fiu vis
într-o lume cu flori eu vreau să fiu spin
într-o lume întreagă eu vreau să fiu piua
într-o lume curată vreau să fiu venin
într-o lume cu noapte eu vreau să fiu ziua
într-o lume de muţi vreau să fiu cuvântul
într-o lume ferice eu vreau să fiu trist
într-o lume de surzi eu vreau să fiu cântul
într-o lume a voastră vreau să nu exist
te iubesc pentru că noaptea (alungă vagabonzii)…
mi te iubesc pentru că noaptea
cade asemeni frunzei toamna
şi-alungă-n zare vagabonzii
…
mă duc şi eu să-mi salut doamna
alungă-n zare vagabonzii
în triste puncte cardinale
să îşi găsească orizonturi
…
al meu e în braţele tale
şi parcă şerpi brazdă pământul
ar spune luna speriată
dar nu ştie că vagabonzi sunt
…
mă duc şi eu în lumea toată
am rătăci ghidaţi de simţuri
cu sângele fierbând în vine
bătaia inimii – busola
…
mi-arată drumul către tine
sunt triste străzi pline de oameni
şi oameni trişti sunt plini de stradă
doar eu mă odihnesc în tine
…
şi frunza nu mai vrea să cadă
Ascunde-mă de vrei…
Iubito, rupe-mi trupul în bucăţi,
Să-ţi fiu iertat nu găsesc altă cale,
Ascunde-le de vrei pe unde poţi,
Prin neştiute puncte cardinale.
Ascunde-mă îţi cer în pergament
Sau orişice bucată de hârtie,
Sau într-un colţ de ziar, mi-e suficient,
Ca să mă regăsesc în poezie.
Ascunde-mă îţi cer în bruta piatră,
Înconjurat de brazi şi cele sfinte,
Când paşi grăbiţi poteci ştiute cată,
Eu vreau ca să mă regăsesc în munte.
În atmosferă ascunde-mă eu vreu,
Să fiu purtat pe aripi de cocor,
Să-mi găsesc pat în palma unui zeu
Şi să mă regăsesc când o să zbor.
Ascunde-mă îţi cer în pieptul tău,
Cu muşchiul tău cardiac să mă-nvelesc,
S-ascult bătaia inimii mereu,
Şi să mă regăsesc când te iubesc.
Ascunde-mă te rog sub un stejar,
Când toamna frunza-i ţese sfânt covor,
Să mă ascund de luna lui Gerar
Şi să mă regăsesc când o să mor.
Strop…
De-aş fi o pasăre să zbor,
Aş bate continente, mări,
Aş bate miile de zări,
La pieptul tău să cad, să mor.
De-ai fi pământul din Pământ,
M-ai îngropa flămând, de viu,
Pe veci pământul tău să fiu,
În tine să îmi fac mormânt.
De-am fi străine molecule,
Aş fi din cosmos, hidrogen,
Ai fi din viaţă, oxigen.
Îmbrăţişaţi şi plini de spume,
Am şterge ţărmurile toate,
Remodelând eternitate.
Ştii de ce…?
Ştii de ce nisipul acceptă mângâierea valurilor?
Pentru ca mângâierea lor îl alină.
Ştii de ce crestele munţilor se lasă îmbrăţişate de vânt?
Pentru că îmbrăţişat de vânt, muntele se simte în siguranţă.
Ştii de ce pământul îşi spală trupul în stropi de ploaie?
Pentru că stropii de ploaie îl vor face mai frumos.
Ştii de ce pădurea sta veşnic trează la cântatul păsărilor?
Pentru că al păsărilor glas este precum o mângâiere sinceră pe suflet.
Ştii de ce pinguinii îndrăgostiţi rămân împreună toată viaţa?
Pentru că merită.
Acum imaginează-ţi că suntem nisip, valuri, munţi, vânt, pământ, stropi de ploaie, păduri, zburătoare, pinguini…
lacună…
e goală camera
acum doar umbre
se joacă absurdul teatru pe pereţi
şi ceasul ticăie
de parcă spectatorii aplaudă
sunt totuşi prea înceţi
e plin de jeg
nu neg
asta mi-e viaţa
mă simt parcă înconjurat de lilieci
te plâng pereţii plânge geamul plânge lustra
când te îmbraci
ne sărutăm
şi pleci
parfumul tău încă persistă
parcă te-aud spunându-mi
te doresc
ecoul clipei de amor inundă totul
înot
şi mi-amintesc cât te iubesc
sunt singur
gol
mă încălzesc la lumânare
cum ne-am tot încălzit în alte seri
şi totu-i gol
şi totul doare
căldura ta cerşită-n încăperi
e goală camera
acum doar umbre
se pierd haotic duse de fiori
şi ceasul ticăie
de parcă spectatorii
aşteaptă o nouă scenă de amor
Dramă în Moldova…
Ştefane, scoală-ţi trupul din mormânt,
Moldova ta e chip să putrezească,
Se-neacă-n ploi de lacrimi, stropi de vânt,
Şi nu vrea nimeni jertfa-i să plătească.
Trecut-am pe la tine călători,
Simplii ţărani din Ţara Românească,
Şi am lăsat Ceahlăul plin de flori,
Dorul de munte, veşnic să-nflorească.
Am întâlnit în drumul nostru greu,
Cetăţi, ce jertfa voastră să cinstească,
Acuma sunt păzite de un leu,
Şi cine vrea să plângă, să plătească.
Cetăţile îţi sunt acum ruine,
Şi nimenea nu vrea să le-ngrijească,
Şi pietrele prăvale peste tine,
Te-mbracă adânc în haina pământească.
Istoria ce-aţi scris-o voi cu sânge,
Nu mai e nimeni dornic s-o citească,
Şi răul în care Molda se stinge,
Nici timpul nu mai vrea să-l limpezească.
Coroana regelui s-a transformat în coarne,
Şi numele tău nu vrea să-l cinstească,
Ţăranii tăi, acum, sunt muritori de foame,
Şi regele refuza spre noi să privească.
Ştefane, scoală-ţi trupul din mormânt,
Moldova ta e chip să putrezească,
Se-neacă-n ploi de lacrimi, stropi de vânt,
Şi nu vrea nimeni jertfa-i să plătească.
Semne de întrebare…
Iubito, au năvălit nelămuriri,
Când dorm se-aştern pe mine pături,
De ce ador picaj în adormiri
Cu trupul tău angel alături?
De ce ador să-mi fie dor de noi,
Deşi distanţa mă omoară?
De ce ador să ne privească goi,
Foc viu, dansând în lumânare?
De ce parfumul tău cel femeiesc,
E cel mai scump parfum din lume?
De ce-al tău trup şi chipul îngeresc,
N-au sinonime, nu au nume?
Când primăvara prin grădini păşeşti,
De ce florile ţi se-nchină?
Şi când ne-ngheaţă iernile groteşti,
De ce te-mbracă raze de lumină?
De ce în faţa ta se pleacă sori,
Când aştrii toţi spuneau că sunt atei,
Spune-mi ce cauţi între muritori,
Când locul tău e sus în cer la zei?
Sunt întrebări iubito ce m-apasă,
Dar uneia răspunsul nu găsesc.
Mi te iubesc pentru că eşti frumoasă
Sau eşti frumoasă fiindcă că te iubesc?
mesaj pentru ingeri…
esenta vietii mele
e in zambetul tau
cu un zambet nasti zambete
alungi tristetea si monotonia
orice om matur devine copil in preajma ta
ma regasesc in zambetul tau
esenta vietii mele
e in inocenta ta
e de ajuns sa fii tu sa fii femeie
si nu mai sunt barbatul dur
barbarul
din vanator devin vanat
sentimentul
ma regasesc in inocenta ta
esenta vietii mele
e in cuvantul tau
ma critici ma certi ma aperi ma ierti
evoluez
scrii versuri pe invelisul meu de om
scriptura dupa care altii se vor ghida
file de poveste
ma regasesc in cuvantul tau
esenta vietii mele
esti tu
morocanoasa dimineata
imi amintesti cat de pretioase sunt clipele langa tine
straina ziua
imi amintesti cat de dureroase sunt clipele fara tine
seara esti tu
imi amintesti ca sunt cel mai norocos om din lume
iubito
esenta vietii mele e in sufletul tau de femeie
Orice iubire are stropi de infinit 